Unde faci chestionare si teste auto – George Ginghina

Unde faci chestionare si teste auto

Poate ca nu sunt cea mai in masura persoana care sa vorbeasca pe marginea acestui subiect, mai ales in contextul in care nici macar acum, la 23 de ani, nu detin un permis de conducere. Am facut scoala de soferi de doua ori, insa de fiecare data a intervenit ceva si n-am mai apucat sa o termin. Bine, recunosc, am si picat de doua ori (prima data sala, iar a doua oara orasul).

Prima data, cand am picat sala, invatasem si facusem chestionarele din carte iar in completare mai facusem si chestionare de pe site-ul oficial drpciv. Mare mi-a fost surprinderea cand de la 12 cu 1 am ajuns la 13 cu 5 la examen. Cum la vremea respectiva nu era ca acum, cand daca pici orasul nu mai trebuie sa dai sala inca o data, a trebuit sa ma pun serios cu burta pe carte.

Nu mai tin minte cine mi-a recomandat la momentul respectiv acest site de chestionare auto dar tin minte ca mi-a placut in mod deosebit, intrucat de fiecare data cand greseam raspunsul mi-l semnaliza cu verde pe cel corect iar ulterior, la modulul de invatare, intrebarea la care nu ai raspuns corect urma sa apara din nou.

Tin minte ca am parcurs atunci modulul de invatare de doua ori precum si cateva zeci de teste auto la care luam intre 22 si 26 de puncte. Ulterior, cand m-am prezentat la examen, l-am trecut cu brio.

Din pacate, a doua oara practica a fost cea care m-a omorat, si nu neaparat pentru ca n-as fi condus bine ci mai mult pentru ca am prins genul de politist care a decis sa faca tot ceea ce ii sta in putiinta ca sa ma pice. De atunci, n-am mai avut nici o curiozitate in a obtine permisul de conducere. Pentru a ma deplasa, ma folosesc in mare parte de picioare si de mijloacele de transport in comun (de obicei taxiul, in anumite cazuri autobuzul).

George Ginghina, 25 de ani, din Iasi dar recent mutat in Bucuresti. Pe parcursul ultimilor 10 ani m-am ocupat cu realizarea de continut si grafica pentru social media, campanii de Facebook Ads, web development si altele.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.