Promovare Social Media – cum si de ce?

Marketing-ul si advertising-ul pe parte de Social Media a evoluat enorm pe parcursul ultimilor ani. Cand Facebook lansa, in Mai 2005, primele optiuni in materie de social media marketing si social media advertising, nici unii dintre noi nu se asteptau ca 10 ani mai tarziu sa existe o intreaga industrie in acest sens. La momentul respectiv, pe Facebook gaseai o comunitate de studenti, de Twitter stia prea putina lume, iar Instagram nu se afla nici macar la stadiul de idee.

Retelele de socializare au inceput sa schimbe, incetul cu incetul, lumea in care traim. Gandeste-te ca in urma cu 10 ani, ne uitam cu totii la HBO si asteptam cu nerabdare fiecare premiera de vineri. Cele mai folosite metode de comunicare erau cea verbala, prin telefon, SMS sau Yahoo! Messenger. Pe parte de marketing si advertising, radioul si televiziunea erau la putere. Ulterior insa, lucrurile s-au schimbat.

PC-urile si laptop-urile au devenit din ce in ce mai puternice, dispozitivele mobile (de la smartphone-uri si pana la tablete sau tehnologie “purtabila”) au cunoscut o crestere fulminanta iar oamenii s-au mutat din offline in online. In ziua de astazi cu totii suntem conectati intr-un fel sau altul indiferent ca ne aflam acasa, pe strada, in autobuz sau la birou. Avem optiuni, atat in materie de content text, audio sau video. Ne permitem sa alegem si sa filtram informatia… sau ma rog, unii dintre noi.

Comparativ cu marketing-ul si advertising-ul traditional, imbunatatirile sunt semnificative. Daca inainte, un brand mare putea sa intre pe orice piata cu bugetul potrivit, astazi situatia sta mult diferit. Corporatiile nu pot sa (scuzati expresia) “vanda rahat cu polonicul” pentru ca acum lumea comunica si impartaseste idei sau experiente. In ziua de astazi pana si brand-urile sunt fortate sa comunice si sa lase vanzarile pe plan secundar.

Serviciile de marketing si advertising pe parte de Social Media sunt estentiale in momentul de fata. “Am auzit ca daca nu esti in Online, nu existi” imi spunea un client in urma cu cateva zile. Din pacate pentru voi si fericire pentru cei ce lucreaza in online, asta e o afirmatie adevarata.

Promovarea in Social Media reprezinta o optiune viabila din trei motive: ofera numeroase optiuni de targetare avansata, incredere in statistica si in monitorizarea conversiilor si extindere continua in ceea ce priveste segmentul de Mobile.

Dar despre aceste subiecte vom discuta pe viitor!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *