Ultima data cand v-am scris faceam ultimele pregatiri pentru plecarea mea in Italia. Astazi este a 10-a zi de cand locuiesc in Foggia, de cand lucrez in sistemul italian, si de cand invat sa am grija de propria-mi gospodarie. Experienta mea este o poveste ce merita citita, iar daca nu ai chef sa afli mai multe despre Italia, italieni, etc. te invit sa apesi frumusel butonul inscriptionat cu “X” din colt dreapta sus. Sper ca voi sa invatati din greselile mele, si sa va fie mai bine decat mi-a fost mie… cel putin in prima zi.

Prima parte mai mult ca sigur o intuiti: plecat din Iasi, ajuns in Bucuresti, mancat in Dristor, ajuns pe Otopoeni. Bagaj, security check, vama, duty free (in care si o basina te costa), imbarcat, zburat, aterizat in Napoli. De aici incepe experienta mea in Italia, si tot de aici incepe si distractia.

Am uitat sa precizez ca am plecat din Romania intr-un crew de 4 persoane: eu si inca trei fete. De sunat, suna bine. In relalitate lucrurile nu stau tocmai asa…

In fine, am aterizat, ne-am luat bagajele, am iesit din aeroport, si tot ce aveam de facut era sa ne urcam intr-un autobuz. Simplu nu? Pai, nu chiar, ca l-am ratat. “Ghinion!” imi zic. Optimist din fire, si practic singura persoana cu coaie din tot grupul ala, spun: “Las’ ca-l luam pe urmatorul!”. Pe respectivul l-am prins, si uite asa am ajuns de la aeroportul din Napoli la gara…

Iar la gara sa mi se faca rau, nu alta! Mai baieti mai, pe langa Napoli, Iasi este ditai orasul civilizat. Trafic dement, cate 3 boi fortand aceeasi banda, politie nema, semafoare canci, jeg pe strazi, rahati in centrul orasului… groaznic! Ca sa nu mai spun ca daca indraznesti sa intrebi un italian ceva in engleza, mai ca te scupa intre ochi!

De auzit, am auzit multe povesti despre Napoli. Multi sunt cei care se plang, foarte multi! Chiar si asa, mi-am facut curaj, mi-am pus o mana pe rucsac si una pe geanta, m-am orientat, si am ajuns in statia din care trebuia sa luam autobuzul catre Foggia. Cand colo, ce se intampla? Il ratez si pe asta…

Ma enervez, ma enervez groaznic. Ma simt incetinit de catre fete si realizez ca de fapt ma urmeaza ca niste oite ascultatoare desi au cate 24 si 26 de ani si ar trebui sa fie mult mai descurcarete decat sunt eu. Tac, inghit, injur in barba, ma inarmez cu rabdare, ma urc in autobuzul de Foggia, si ajung.

Prima impresie a fost groaznica. Imi zic: “Oras jegos, lume pe strada nema, o sa-mi rog moartea timp de 3 luni…”. Ei bine, parerea mea se schimba tot mai mult pe masura ce inaintam catre centru. Motorul se opreste, ma dau jos, imi iau bagajul, imi arunc privirea fugitiv in jur, vad o pancarta cu numele meu (scris gresit, evident), ma rezem de autobuz si-mi spun: “Am facut-o si pe asta!”.

Restul povestii… in zilele ce urmeaza.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *